luni, 30 noiembrie 2015
marți, 24 noiembrie 2015
"Synopsis"
Dana Art Gallery
INTERVIU CU CODRIN MIRCEA
Povesteste câteva cuvinte despre începuturile carierei tale artistice.
Facand parte dintr-o familie de artisti , atât tatal, cât și doi unchi de ai mei fiind pictori, am luat contact cu "frumosul" înca de mic. Cred că primele desene, picturi le-am realizat pe la 3-4 ani. Mă bucur că acum câteva luni chiar am găsit un desen în tuș, ce reprezenta mobilierul sculptat din sufragerie de cand aveam 5-6 ani. Probabil de atunci eram atras și de partea de design.
Ce profesori te-au orientat/ sustinut ?
Am avut privilegiul să studiez pe lânga mari maeștrii, atât ai graficii cât și ai picturii, Dan Hatmanu, Dragoș Pătrașcu , Dimitrie Gavrilean , Bartos Jeno , Miron Agafiței.
De ce pictură și nu altceva?
Nu cred că primează pictura în fața graficii, pentru mine ambele sunt la fel de importante și de generoase în ceea ce pot oferi ca exprimare plastică. Studiind grafica , în liceu, dar și pictura în facultate, nu cred că voi abandona nici una din cele doua tehnici.
Ce stil consideri ca ți se potriveste cel mai mult?
Cred ca expresionismul , fauvismul și abstractul sunt cele în care rezonez și mă încadrez cel mai bine. Însă imi place să experimentez mereu, de fapt așa cred că evoluezi.
Există un artist sau un curent artistic care te-a influențat în arta ta?
Nu pot spune exact cine m-a influențat, însă pot enumera din maeștrii pentru care port o mare admirație, clasici dar și contemporani: Rembrandt, Hieronimus Bosh, Durer, Van Gogh, Matisse, Picasso, Vasile Grigore, Pallady, Tonitza, Ciucurencu, Petrascu, Parizescu, Iser, Dan Hatmanu, Baba, Ghenie, Ecaterina Vrana. Ca și stil unii cunoscatori mă încadrează într- un curent mai puțin cunoscut în Europa și anume "bad painting".
Care este tematica ta preferată?
Portretul primează. Eu consider că figura umana este enigma celui care o poartă. Dacă știi să o "descifrezi" vei afla multe despre acea persoană, ochii, gura, urechile, forma capului, proporțiile dintre acestea precum și liniile care formeaza ansamblul sunt de fapt o carte secretă, a acelei ființe. Eu interpretez portretele atat in maniera mai realista cat si in una mai abstracta. Cateodată depinde și ce își dorește clientul. La cele în manieră abstractă mă pot "juca " mai liber și mă pot îndeparta mai mult de trasăturile fizice reale, iar la cele realiste, pentru a reda ceea ce cred despre acea persoană, creez ambientul în care se profilează portretul, în așa fel încât să sugereze anumite trasături nevăzute ale persoanei. Mă ajut mult și prin culorile folosite. Chiar dacă portretul e în linii realiste , culorile care îi umplu suprafața, pot varia de la roșu, la orange, albastru, bleu, gri....
Ce te inspiră cel mai mult?
Oamenii și întâmplările lor.
Folosești mai multe tehnici de pictură sau ești fidel/a uneia singure?
Incerc să diversific cât mai mult posibil, de la colaje, la tehnici mixte, culori industriale, pe diverse suporturi.
Ți se intamplă să revii asupra unui tablou ori mergi pana la capăt cu o temă stabilită de la început? Depinde de la caz la caz, nu cred că există o rețetă exactă, e în funcție de ce simt.
Ce părere ai despre arta contemporană românească și despre tinerii artiști?
Avem tineri artiști plini de idei, substanță artistică, mesaje , și mă bucur nespus că după o oarecare perioadă de "stagnare" a artei contemporane, ea s-a autoresuscitat și există pe simezele marilor galerii și muzee moderne din țară dar și din lume.
Crezi că se poate trăi din artă în zilele noastre?
Cu multa consecvență și puțin noroc se poate trăi cel puțin decent.
Care este impresia ta despre faptul că unii pictori prefera sa abordeze curente "la moda" și nu merg pe un drum propriu? Nu pot judeca activitatea și căutarile altor colegi. Fiecare își alege drumulul cum consideră. În artă totul e relativ, iar a- ți găsi drumul din prima este ori o mare eroare ori un mare noroc.
Povestește-ne puțin despre cea mai importantă expoziție a ta. Ce planuri de viitor ai?
Prima expoziție de la Paris, de la Galerie Artitude, din 2004 a fost pentru mine un eveniment de neuitat. Dar consider că expoziția aceasta, din noiembrie 2015, este cea mai importantă pentru activitatea mea de până acum. Mulțumesc Dana Art Gallery!